vineri, 7 decembrie 2012

,,Fetița cu trei inimi”


      ,,Era o poveste despre o fetiţă. Nu mi-o amintesc în toate amănuntele. Mai curând ţin minte cartea mare şi plină de ilustraţii. Mi-o dăduse mama de la cine ştie ce văr mai mare de-al meu, căci după ce-am citit-o a trebuit s-o dăm înapoi şi i-am pierdut urma. N-am mai găsit-o apoi niciodată, poate pentru că nu i-am ținut minte titlul şi cu atât mai puţin autorul.”
    
     
         Pornind de la acest fragment,  membrii cercului de lectură, au răspuns provocării de a scrie propria lor poveste cu titlul ,, Fetița cu trei inimi”. 
      Pentru fiecare elev sensibilitatea și creativitatea  și-au spus cuvântul, iar ce a ieșit a fost unul dintre cele  mai speciale momente,ale acestui nou început al cercului de lectură.

    




           Cea mai apreciată poveste a fost cea a elevei, Alexandra Butean, din clasa a VI a care a fost premiată cu o carte și o diplomă specială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu