miercuri, 19 septembrie 2018

Școala de vară

Atelier de creație ,, Lăpușencele”

            Așa cum am stabilit la ultima întâlnire din cadrul atelierului, iată că  ne-am întâlnit în săptămâna 16-20 iulie 2018, la Școala de vară.
            Dacă la primele întâlniri ,fetele noastre ,erau timide și emoționate, acum au fost sigure pe ele și pe ceea ce aveau de făcut. Unele au continuat modelele începute,  iar altele și-au început prima lor ie.
      A fost o săptămână plină de frumos și autentic , mai ales că am avut ca invitate câteva doamne din grupul ,,Horitoarelor”, care îmbrăcate în costume populare și cu coșulețul plin de bunătăți tradiționale, ne-au bucurat sufletul  cu poveștile lor trăite sau auzite. De asemenea, am descoperit modele noi pe o cămașă mai veche de 100 de ani,  cămașă purtată de una dintre  invitatele noastre, model pe care l-am învățat și noi cu ajutorul și sprijinul lui tanti Elena, astfel întâlnirile noastre au devenit un dialog între generații.
  Pentru tot ce am trăit în această săptămână, vă mulțumim!



















marți, 19 iunie 2018

Eternul feminin în evoluția umanității


          Participarea școlii noastre la ediția a VI-a a Concursului Național de Creație Artistică Eternul feminin în evoluția umanității , inclusă în CAEN 2018, domeniul cultural- artistic, literatură, poziția 90, desfășurat la Colegiul Național ,, Vasile Lucaciu” Baia Mare, a avut succes și s-a finalizat cu premii importante.

 secțiunea poezie:  -RUS DIANA- PREMIUL I ,,Urmele copilăriei”
                              - TULICIU MARINA- PREMIUL I ,, Draga mea”

secțiunea  pentru profesori:- ppt. ,,Din dragoste pentru mama! - PREMIUL II 
                                                            coordonatori, prof. Ghiduț Anca
                                                                                  docum. Costea Dochia

Felicitări, dragi elevi și profesori, iar doamnei director, Dumitru Mariana, îi mulțumim pentru sprijin!

luni, 18 iunie 2018

Instruire ISU


18.04.2018
              Instruirea ISU din acest semestru, în școala noastră, a fost realizată de către doamna Temle Florica, plt. maj. în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a jud. MM.

 Comportamentul în caz de cutremur

- măsuri de urmat în caz de cutremur:
                        -în timpul cutremurului
                        - după cutremur



 Apelul la 112 - Poliție
                       - Ambulanță
                       - Pompieri

La finalul activității elevii  au adresat întrebări legate de subiectul dezbatut.

joi, 3 mai 2018

Atelier de creație

Prima întâlnire din luna Mai

Semnele de carte sunt pregătite..... suntem mândre de munca noastră!